Câte feluri de web hosting există?

Câte feluri de web hosting există?

Ai nevoie de un server care să-ți găzduiască site-ul și ești confuz în privința alegerii unui web hosting? Ei bine, ai ajuns în locul potrivit.

Găsirea unui web hosting nu este o sarcină ușoară. Există foarte mulți factori de luat în considerare. Chiar și dacă treci peste tot felul liste cu sfaturi și opțiuni, tot ai fi blocat și ai avea niște întrebări asupra cărui web hosting ar fi cel mai potrivit pentru tine.

Pentru a te ajuta, acest articol îți va oferi niște informații importante care te vor sprijini în a înțelege diferențele în materie de web hosting după tipul de site pe care îl ai și în funcție de ce ți se potrivește cel mai bine.

Ești pregătit? Să începem!

Prima dată bazele – Ce este un web hosting?

Dacă nu știai, explicația e chiar foarte simplă și îți voi arăta acest lucru în cele ce urmează. Atunci când intri pe un site, îl vizualizezi, asta fiind posibil pentru că browserul a descărcat un număr de fișiere formate din coduri și convertite în conținut grafic.
La fel ca și computerul tău, aceste fișiere sunt stocate undeva de unde le poți accesa. Doar că în loc să fie ținute pe un hard drive, sunt pe un calculator numit server.

Serverele sunt mult mai puternice decât laptopul sau PC-ul tău (pentru că pot gestiona mai mulți vizitatori în același tmp) și sunt oarecum echipate în mare parte cu aceleași componente precum un procesor, memorie ram și multe altele, însă destinate altui scop. De asemenea, rulează și un sistem de operare, de obicei bazat pe Linux.

Proprietarul acelui server îl închiriază persoanei care are nevoie să-și lanseze site-ul online și să-l facă vizibil publicului. Acesta oferă și niște servicii în plus, cum ar fi, o copie de rezervă, protecție în cazul unor atacuri, viruși etc. Astfel, procesul de furnizare a acestei infrastructuri se numește web hosting.

Câte feluri de web hosting există?

Web hosting-ul e mai mult decât un singur lucru. Cele mai multe găzduiri oferă servicii multiple cu pachete care ar putea să difere în funcție de preț și specificații.

În cele ce urmează te vom ajuta să înțelegi, în mare, opțiunile pe care le ai disponibile și îți vom creea o percepție de bază asupra ce trebuie să aleg. De altfel, îți recomandăm să citești, pe lângă ce ți-am pregătit mai jos, și acest articol mult mai detaliat despre web hosting.

Shared Hosting – Bun pentru începători sau proiecte mici

Acest tip de web hosting face exact ce zice. Primești o parte dintr-un server pe care se află mai multe persoane, însă plătești mai puțin. Pentru un site care e la început și nu consumă foarte multe resurse, este foarte bine de luat în vedere această opțiune, fiindcă economisești niște bani. Însâ, trebuie să iei aminte că vecinii tăi pot consuma resurse multe pe neașteptate iar site-ul tău poate avea de suferit. De aceea este foarte important să alegi o firmă bună care oferă acest serviciu.

VPS Hosting – Un shared mai promițător

Dacă nu știai, VPS este prescurtarea de la Virtual Private Server (Server Virtual Privat). Acesta e unul dintre cele mai echilibrate tipuri de web hosting. Da, și aici vei avea parte de vecini, însă nu la fel cum am menționat mai sus, există o diferență radicală. În loc să folosești aceleași resurse împreună cu alți utilizatori, vei avea partea ta de server care nu va fi afectată de nimeni.

Dedicated Hosting – Bun pentru profesioniști

După cum spune și denumirea, acest tip de web hosting îți oferă un server dedicat pentru tine, doar al tău, independent. Vine cu foarte multe beneficii și este alegerea perfectă atunci când ai unul sau mai multe site-uri care au trafic mare sau consumă multe resurse. Însă vine și cu niște dezavantaje precum costurile, cunoștințele pe care trebuie să le ai pentru a ține pe picioare așa ceva și faptul că tu faci totul, de unul singur, nu mai ai parte de acea dădăceală ca la pachetele de mai sus sau cel de jos.

Cloud Hosting – Viitorul

Acest tip de web hosting este asemănător cu VPS-ul însă la un cu totul alt nivel. În loc să primești un server fizic, vei avea acces la o parte dintr-o rețea de servere care muncesc împreună, toate la un loc, pentru a-ți găzdui site-ul.

Alegerea unui pachet de web hosting poate fi destul de dificilă și are o foarte mare importanță. Cu toate acestea, trebuie mai întâi să înțelegi, în urma celor prezentate, diferitele tipuri de găzduire. Iar mai apoi să iei o decizie înțeleaptă. Sperăm că acest articol ți-a oferit cunoștințele necesare în vederea necesității tale.

Ionita Cristian

Ionita Cristian

Cand pasiunea devine meserie, poti spune ca esti implinit din punct de vedere profesional.

Comments powered by Disqus