Cum mi-am întâlnit desertul preferat?

Cum mi-am întâlnit desertul preferat?

Am fost un mare fan al dulciurilor încă de când eram mic copil. Primele mele amintiri cu dulciuri au în centru biscuiții cu multă crema și eugeniile. În special eugeniile. Mi le amintesc și acum, învelite într-un ambalaj simplu, cum le scoteam în pauză din geantă și le mâncam împreună cu colegii. Cred că era o modă pe atunci, pentru că aproape toți din clasă aveam eugenii. Nu aș fi crezut pe atunci că desertul meu preferat avea să fie un desert de lux Japonez pe care aveam să îl descopăr mulți ani mai târziu.

Copil iubitor de dulce fiind, pretențile mele nu erau extravagante, și mă bucuram de orice prăjitură cumpărată sau făcută în casă. Acum că stau să mă gândesc, cred că fiecare sărbătoare, ocazie specială sau perioadă avea deliciile sale culinare specifice.

De Crăciun, spre exemplu, erau specifice bomboanele de pom. Frumos aranjate pe brad, într-un ambalaj ce se asorta mai tot timpul cu restul ornamentelor, reprezentau detaliul fără de care nu exista Crăciun.

Cele mai frecvente, pe vremea aceea, erau cele cu diferite fondante în interior. Între timp, bomboanele de pom au suferit schimbări majore, iar astăzi le găsim în supermarket-uri în toate aromele imaginate : fructe de pădure, mentă, cocos, ciocolată, jeleu și lista poate continua.

De Paște, nu puteau lipsi clasicii cozonaci. Fiecare din familie avea câte o un sortiment preferat: nucă, mac, cacao. Îmi plăcea să îi privesc cum stau frumos aranjate pe platou feliile de cozonac, însă nu aș putea spune că erau preferații mei. În schimb, așteptam cu nerăbdare ca bunica să termine pasca cu brănză.

Pasca cu brănză era cred, la vremea aceea, motivul principal pentru care așteptam sărbătorile pascale. Pe an ce trecea, mi se părea că e tot mai delicioasă, poate și datorită faptului că aveam de așteptat un an întreg pentru ea (această sărbătoare era singura ocazie când bunica făcea pască cu brănză). Astăzi, tine să fie înlocuită de varianta sa americană ce poartă numele de cheescake. Dacă e să mă întrebați pe mine, nu are nicio legătură și nu se poate compara.

Cred că ce le dădea acel gust special prăjiturilor făcute în casă era că fiecare avea ocazia să își aducă cumva contribuția, de la cel mai mic la cel mai mare. Puteai ajuta la cântăritul făinii sau măcinatul nucii, frământatul aluatului sau pregătirea cremei. Deși, într-o epocă a vitezei cum e aceasta în care trăim noi acum, probabil am rămâne fără prăjituri, pentru că nimeni nu ar mai avea timp pentru un proces atât de migălos. Din fericire, există firme precum Motiko care ne transportă la domiciliu deserturi delicioase, venind în ajutorul ce nu au niciodată suficient timp.

Însă vremurile nu sunt singurele care s-au schimbat. Odată cu trecerea timpului, și gusturile noastre au suferit schimbări. Bineînțeles că aici își aduce contribuția și gama variată la care avem acum acces. Datorită acestor oportunități de diversificare, mi-am întâlnit desertul preferat.

Nu este deloc cum m-aș fi așteptat când eram copil, acum fiind un adult care preferă aromele mai exotice precum pina colada, kiwi, ananas sau portocală roșie. Sunt curios însă ce surprize culinare îmi mai rezervă viitorul.

Ionita Cristian

Ionita Cristian

Cand pasiunea devine meserie, poti spune ca esti implinit din punct de vedere profesional.

Comments powered by Disqus