Tu cât de mult valorezi?

Tu cât de mult valorezi?

Fiecare om e unic și neprețuit, tocmai de aceea puțini oameni pot răspune la întrebarea „Tu cât de mult valorezi?”. Unii consideră că valorează atât cât îi apreciază cei din jur, alții cred că ei reprezintă suma de bani pe care o câștigă, iar alții se consideră echivalentul reușitelor lor în viață. Tu cât de mult crezi că valorezi?

Bineînțeles, dacă ne întrebăm mamele sau persoanele care ne iubesc, cu siguranță vom primi răspunsuri care ne încântă auzul, iar dacă întrebăm persoane care ne antipatizează, răspunsul va fii unul nu tocmai plăcut. Însă aceste răspunsuri sunt subiective și nu întotdeauna ne definesc adevărata valoare.

Valorăm atât de mult cât decidem noi că merităm. Suntem rezultatul educației primite de la părinții noștri, cât și de la cei ce au avut un cuvânt de spus în formarea noastră ca individ.Valorăm atât de mult cât investim în noi. Investește în tine, în educația și în dezvoltarea ta, și vei fi o persoană valoroasă.

Cum ne dăm seama de propria valoare? O putem vedea în admirația din ochii celor din jur și în respectul primit. O putem recunoaște în sentimentele pe care le simțim atunci când ne uitâm în oglindă sau privim în interiorul nostru.

Felul în care ne privim poate afecta felul în care ne privesc și cei din jur. O persoană care emană încredere în sine și radiază de fericire prin zâmbetele sale largi si sincere, va trece mult mai ușor drept o persoană plăcută.

Desigur, nu trebuie să fim extremiști să ne supraestimăm, dar nici să nu ne subestimăm. Deși e normal să fim subiectivi, când vine vorba de propria noastră evaluare, e bine să încercăm să fim cât mai obiectivi cu putință. Dacă știi când să te critici și când să te recompensezi, vei reuși să îți apreciezi corect propria valoare.

Tu cât de mult te apreciezi?

Ionita Cristian

Ionita Cristian

Cand pasiunea devine meserie, poti spune ca esti implinit din punct de vedere profesional.

Comments powered by Disqus